Home Sport Lance Armstrong își cumpăra victoriile

Lance Armstrong își cumpăra victoriile

DISTRIBUIŢI

Noi acuzații la adresa americanului

Rutierul american Lance Armstrong a trecut într-un timp foarte scurt de la stadiul de sportiv iubit de întreg mapamondul la dovada vie a minciunii în ciclism. Agenția Americană Antidoping l-a găsit vinovat în dosarul în care era acuzat că a consumat, de-a lungul carierei, substanțe interzise, astfel că i-au fost retrase, printre altele, și cele șapte titluri pe care și le adjudecase în cadrul Turului Franței. Sportivul a rămas, însă, un om mai mult decât înstărit și după acest moment, deoarece bogăția sa consta în mai mult decât tricouri galbene, diplome și cupe. De parcă nu ar fi fost de ajuns că a păcălit acest sport de-a lungul întregii sale cariere dopându-se, Lance Armstrong a trecut linia de finiș și prin alte metode, la fel de neregulamentare și imorale. Fostul adversar Roberto Gaggioli a declarat că, în 1993, americanul i-a oferit suma de 100.000 de dolari pentru a îl lăsa să câștige. Italianul a realizat că nu se poate împotrivi sistemului și s-a conformat, iar ciclistul din SUA a câștigat cursa CoreStates din Philadelphia. „Un tânăr coleg american mi-a dat un panettone sub formă de cadou și mi-a urat: «Merry Christmas». În cutie erau 100.000 de dolari în bancnote mici. Acel coleg era Lance Armstrong. Lance mi-a spus că echipa mea, Coors Light, era de acord (…) Am înțeles că totul era decis”, a declarat Roberto Gaggioli.

„M-am făcut că nu îl văd”

Cursa respectivă era foarte importantă pentru Armstrong deoarece făcea parte din „Thrift Drug Triple Crown”, competiție care îl recompensa cu un milion de dolari pe cel care câștiga cursele cursele din Pittsburgh, West Virginia Classic și CoreStates din Philadelphia, organizate în mai puțin de 21 de zile. Italianul Gaggioli a recunoscut că a acceptat banii lui Arsmtrong, astfel că i-a cedat acestuia victoria fără să lupte pentru șansele sale. „Cu două tururi înainte de final, am pornit în sprint cu Lance, Bobby Julich și câțiva italieni de la Mercatone. La un semn al lui Lance, m-am întors și m-am făcut că nu îl văd scăpând. A câștigat detașat”, a mai spus fostul rutier italian, acum în vârstă de 51 de ani.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.