Directorul sportiv al echipei BMC, John Lelangue, și-a prezentat, ieri, demisia din această funcție, pe care a ocupat-o în ultimii șase ani. Decizia sa pare, la prima vedere, să fie strâns legată de prestația team-ului la Turul franței, unde cel mai bun rutier al său a fost elvețianul Steve Morabito, care a trecut linia de sosire doar al 35-lea. Echipa BMC, care dispune de unul dintre cele mai mari bugete, a anunțat că belgianul a plecat din cauza unor probleme personale, fără a oferi detalii suplimentare. În vârstă de 42 de ani, Lelangue era din 2007 angajat la team-ul patronat de miliardarul elvețian Andy Rihs. BMC, care încă nu a anunțat cine îl va înlocui pe belgian, are în componență patru din ultimii cinci campioni mondiali – italianul Alessandro Ballan (2008), australianul Cadel Evans (2009), norvegianul Thor Hushovd (2010) și belgianul Philippe Gilbert (2012).
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















