Campioana Franței, Paris Saint-Germain, a anunțat că directorul sportiv Leonardo își va continua cariera în altă parte după 2 setembrie, când expiră perioada de transferuri. „Conducerea regretă această decizie, dar o respectă. Conducerea își exprimă mulțumirile pe munca remarcabilă realizată pentru a construi un club european de prim plan și îi dorește succes lui Leonardo în strălucita sa carieră”, a anunțat clubul din „Hexagon” prin intermediul unui comunicat.
Leonardo a primit la începutul lunii, din partea Federației Franceze de Fotbal, o suspendare din toate funcțiile oficiale până pe 30 iunie 2014. El a fost găsit vinovat după ce arbitrul Alexandre Castro l-a acuzat că l-a împins în preajma vestiarelor de pe Parc des Princes, la finalul jocului cu Valenciennes. De asemenea, PSG a primit o penalizare de trei puncte cu suspendare pentru sezonul viitor. Leonardo activa în cadrul clubului campion de doi ani.
(J.R.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















