Noua senzatie a fotbalului englez, Wayne Rooney, este un tip norocos atat pe terenul de fotbal, cat si in afara acestuia. Astfel, Rooney a scapat nevatamat dupa ce automobilul in care se afla a fost lovit de un camion de 23 de tone. Rooney se afla in drum spre locul de antrenament al echipei Manchester United, la volanul automobilului sau, un Cadillac Escalade 4×4, care a fost lovit pe partea dreapta de un camion. Internationalul englez conduce de putin timp acest automobil, pe care l-a achizitionat in schimbul sumei de 57.000 de euro. Fotbalistul nu a fost ranit datorita faptului ca automobilul sau, de productie americana, avea volanul situat pe partea stanga, spre deosebire de autovehiculele britanice, care se conduc din partea opusa. Accidentul a avut loc marti dimineata, la o intersectie unde semafoarele nu functionau. Politia nu a fost chemata la locul faptei, iar dupa accident Rooney si-a continuat drumul catre locul de antrenament al lui Manchester.
Nu de acelasi noroc s-a bucurat si pilotul italian Max Biaggi, care s-a accidentat grav in timpul unei sedinte de pregatire pe circuitul din Latina, italianul suferind multiple fracturi la piciorul stang. El a fost operat deja la o clinica din Lyon.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















