Pugilistul Lucian Bute își va pune în joc, mâine-noapte, titlul mondial IBF la supermijlocie, cu ocazia meciului împotriva lui Brian Magee. Cu toate că irlandezul în vârstă de 35 de ani se apropie de finalul carierei, „Mister K.O.“ susține că va lua partida în serios deoarece nu vrea să își asume niciun risc. „Am văzut mai multe meciuri ale sale și nu mă aștept la un picnic. Este șansa vieții sale, nu are nimic de pierdut și nu este intimidat de publicul ostil. Eu sunt într-o formă foarte bună și voi face spectacol sâmbătă“, a declarat Bute, care consideră că Magee este mai valoros decât ultimii săi adversari, Fulgencio Zuniga, Edison Miranda și Jesse Brinkley. De partea cealaltă, irlandezul încă e surprins că i s-a dat ocazia să se lupte pentru un titlu mondial la 35 de ani și spune că va face tot posibilul să producă surpriza.
Postul B1 TV va transmite în direct gala de sâmbătă noapte de la Center Bell din Montreal, începând de la ora 1.00.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















