Antrenorul Maria Torok are misiunea frumoasă, dar plină de presiune, de a continua la nivel cât mai înalt tradiția handbalului feminin la Râmnicu Vâlcea. Ea a fost instalată de către primarul local, care îi este rudă, pe banca lui HC Oltenia, echipă care îi urmează în Liga Națională defunctei Oltchim Râmnicu Vâlcea. Maria Torok este convinsă că suporterii „alchimistelor” vor adopta fără probleme această nouă structură și le vor susține pe jucătoare cu aceeași pasiune pe care o aveau când favoritele lor se luptau pentru trofeul Ligii Campionilor, scenariu care nu mai poate exista în acest moment. „E clar că nu avem cum să ne ridicăm la nivelul Oltchimului, dar este important să fim sprijiniți de toată lumea, suporteri, conducere, presa locală. Să nu se uite că Oltchim a început în anii '80 cu o echipă asemănătoare cu cea de acum. Nu cred că pentru iubitorii handbalului din Vâlcea va fi un așa mare șoc trecerea de la o echipă care se bătea pentru Liga Campionilor la una care abia acum se formează, important este că handbalul de la Vâlcea nu a murit”, a comentat Maria Torok.
Obiectivul se va stabili pe parcurs
Deoarece echipa HC Oltenia este nou-înființată și colectivul tehnic a fost nevoit să improvizeze un lot de jucătoare, încă nu se cunoaște valoarea reală a formației. Astfel, conducerea nu a stabilit care va fi obiectivul, urmând să impună un standard de performanță doar după primele jocuri. „Noi vrem să câștigăm cât mai multe meciuri și după ce vom juca câteva etape vom putea spune și care este obiectivul. Normal, ne dorim să ne batem pentru prima parte a clasamentului, fetele au voință, să vedem cât de repede ne vom omogeniza, timpul este scurt, ce-i drept”, a precizat antrenorul lui HC Oltenia. Handbalista Janina Luca, venită de la CSM Ploiești, este conștientă că nu se va pune problema unor performanțe prea mari în următoarea perioadă: „E clar că nu putem face uitat Oltchimul, dar pe mine m-a încântat proiectul de aici, oamenii cu care voi lucra. Presiunea nu va fi așa de mare, ușor, ușor, putem deveni o echipă mare. Nu știu dacă din primul an ne putem bate pentru campionat sau pentru cupele europene”.
Foto: www.facebook.com
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















