Câștigător al medaliei de aur la Jocurile Olimpice din 2008 și la Campionatele Mondiale din 2008 în proba de 400 de metri, atletul american LaShawn Merritt a primit o suspendare de 21 de luni după ce a fost depistat pozitiv cu DHEA. Substanța respectivă, care este un steroid anabolizant, a fost descoperită de trei ori în organismul sportivului, la 28 octombrie 2009, 8 decembrie 2009 și 16 ianuarie 2010. „Ca atlet și adept al unui sport curat, am muncit mereu pentru a-mi mări capacitatea fizică, fără să folosesc produse destinate îmbunătățirii performanțelor. Este greu să accept faptul că am fost depistat pozitiv din cauza unui produs folosit în scopuri personale. Sper că sponsorii mei, familia mea, prietenii și sportul mă vor ierta pentur o greșeală atât de prostească, imatură și egoistă. Nicio sancțiune nu va face să îmi treacă rușinea pe care o simt“, se arată în comunicatul remis de atlet.
Avocatul lui Merritt susține că substanța provine din pastilele de mărire a penisului pe care sportivul le-a luat în mod constant.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















