San Marino – România, ora 21:30
Atacantul Adrian Mutu a fost primul român care s-a gândit că naționala noastră s-ar putea lua la trântă cu reprezentativa statului San Marino, una formată în mare parte din jucători amatori. „Briliantul“ i-a propus acest amical colegului său de la Cesena, Aldo Simoncini, apoi reprezentanții celor două federații au luat legătura și au bătut palma pentru jocul din această seară. Întâlnirea cu San Marino ar trebui să fie una la discreția României, iar ochii tuturor vor fi ațintiți tocmai asupra lui Mutu, care are ocazia de a doborî un record național. Atacantul Cesenei a înscris de 32 de ori pentru „tricolori“, cu trei goluri mai puțin decât fostul căpitan Gheorghe Hagi, handicap care ar putea fi recuperat astăzi fără probleme, ținând cont de valoarea net inferioară a adversarului. „Dacă tot mă depășește să dea și el o masă, să comentăm golurile. E foarte bine pentru că cei tineri au un exemplu, o motivație. Iar cea mai mare motivație e să-l depășești pe celălalt. Sperăm să depășească recordul, cu cât mai repede cu atât mai bine. Exemplul creează apoi o nouă motivație și tot așa în continuare. O să vină apoi fi-miu, iar fi-miu o să îi depășească el pe toți. Glumesc, bineînțeles că glumesc“, a declarat Gheorghe Hagi.
De la „pume“ la ospătari
Naționala României ar fi trebuit să inaugureze astăzi Național Arena din București în fața Argentinei, dar după refuzul sud-americanilor s-a ajuns la această variantă de compromis, care doar îi permite selecționerului Victor Pițurcă să testeze mai mulți jucători noi. Cu toate acestea, fotbaliștii deja consacrați nu iau meciul în râs și spun că s-au pregătit ca pentru orice alt amical. „Nu este o rușine să jucăm cu San Marino, nu ne simțim jigniți. Nu ne vom duce acolo ca niște vedete, pentru că și argentinienii dacă veneau nu o făceau cu nasul pe sus ca să inaugureze cel mai frumos stadion din România“, a declarat Gabi Torje.
San Marino – România se va juca de la ora 21:30 și nu va fi televizat dacă federația echipei gazdă nu va accepta în timp util oferta TVR-ului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















