Meciul tur din dubla Steaua – Twente are toate șansele să se joace pe o vreme neprielnică și pe un teren îndoielnic, date fiind condițiile meteorologice din București. Organizatorii pregătesc deja partida, astfel că 150 de persoane, dintre care 100 de deținuți la Penitenciarul Jilava, au pus ieri mâna pe lopeți și au degajat suprafața de joc, protejată de o folie de plastic. Administratorii arenei au anunțat că temperatura la nivelul gazonului este menținută la 14 grade, astfel că terenul ar trebui să se prezinte în condiții optime la ora jocului. Zăpada a fost îndepărtată și de pe scaunele tapițate de la Tribuna 0, apoi au fost acoperite cu o folie protectoare de plastic. Meciul Steaua – FC Twente, contând pentru manșa întâi a „16”-imilor Ligii Europa se va disputa pe 16 februarie, de la ora 22:05.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















