Home Sport Novac, în fotoliul de manager general

Novac, în fotoliul de manager general

DISTRIBUIŢI

De pe teren, în conducerea lui BC Timba

Clubul de baschet masculin BC Timiba Timișoara a pierdut un jucător valoros, Aurelian Novac, el urmând să rămână, însă, în tabăra „urșilor”. Sportivul a hotărât să își încheie cariera profesionistă în favoarea unui post administrativ în conducere, unde va fi instalat în funcția de manager general, a declarat site-ul de știri sport9.ro. El a recunoscut că nu plănuise cva retragerea sa să se producă acum, dar a precizat că principala cauză a acestei hotărâri a fost vârsta înaintată, 34 de ani. „În această vară m-am pregătit foarte mult pentru că am încercat să revin pe teren. Vine un moment, însă, când trebuie să spunem stop. Conducerea clubului mi-a oferit funcția de manager general și nu am stat pe gânduri mult pentru a o accepta”, a declarat viitorul manager general al Timbei.

Liant între conducere și jucători

Deoarece el se va afla la început de drum în branșa administrativă, conducătorii clubului din Timișoara vor să îl lase, cel puțin în prima perioadă, să facă legătura dintre birouri și teren. Mai exact, el ar îndeplini și funcția de intermediar între grupul jucătorilor și oficiali. „Din această nouă postură voi încerca să ajut cât mai mult echipa, voi fi lângă jucători și staff-ul tehnic și voi face tot ce pot pentru ca noi toți să obținem rezultate cât mai bune”, a mai spus sportivul, lăsând, astfel, să se înțeleagă că va încerca să sprijine și colectivul tehnic.
În vârstă de aproape 34 de ani, Aurelian Novac a evoluat pentru BC Timba Timișoara încă de la înființarea clubului.

Foto: www.facebook.com/novac.aurelian

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.