Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a pornit cum nu se putea mai bine în acest sezon al Ligii Campionilor, la finalul căruia și-a propus să ridice deasupra capului, în premieră, marele trofeu. „Alchimistele” au câștigat primul meci din cadrul grupelor principale, 30-25 acasă cu Hypo Viena, după ce la pauză au avut un avantaj de trei goluri pe tabelă, 15-12. În cealaltă partidă jucată în cadrul Grupei A, danezele de la Randers HK și-au respectat statutul de mari favorite și au dispus de Buxtehuder SV la o diferență confortabilă, 36-26, astfel că au urcat pe prima treaptă a clasamentului, deși au același număr de puncte ca și formația noastră, 2. În etapa secundă a grupelor principale ale Ligii Campionilor, Buxtehuder SV va primi pe teren propriu replica lui Oltchim Râmnicu Vâlcea, iar Randers HK se va deplasa la Viena, pentru meciul cu Hypo, ambele meciuri fiind programate să se desfășoare pe 20 octombrie.
Foto: www.cs-oltchim.com
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















