
Echipa de handbal feminin a pierdut meciul jucat pe teren propriu cu Buducnost, 24-34, contând pentru etapa a treia a grupelor principale ale Ligii Campionilor. Formația noastră a prestat un joc modest, presărat cu greșeli individuale și colective, astfel că muntenegrencele au învins la pas și aproape și-au asigurat locul întâi, care duce în semifinale. Antrenorul Radu Voina le-a transmis elevelor sale să treacă peste acest episod neplăcut și să se concentreze exclusiv asupra meciului cu Metz Handball, care ar putea fi decisiv în vederea calificării. „Ce se mai poate spune după un astfel de meci? Noi am jucat până la scorul de 8-6. Apoi s-a produs un scurtcircuit și din acel moment nimic nu a mai mers. S-a rupt filmul, inexplicabil. Buducnost a făcut un meci aproape de perfecțiune. Nu avem timp să plângem, mai avem o săptămână pentru a pregăti meciul important și dificil de la Metz”, a comentat Radu Voina.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















