Home Sport Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Transfer

Giulesteanul Daniel Niculae ar putea sa joace pe viitor in campionatul Frantei. Auxerre, care cauta sa il inlocuiasca pe Benjani, plecat la Portsmouth, il urmareste indeaproape pe rapidistul Daniel Niculae, dupa cum a dezvaluit in editia de ieri cotidianul -L*Equipe-. Atacantul, acum in varsta de 24 de ani, a inscris pentru Rapid, anul trecut, nu mai putin de 14 goluri, in 20 de meciuri jucate.

Competitie

Campioana mondiala la semimaraton Constantina Tomescu Dita va lua startul la maratonul Flora de la Londra, de pe 23 aprilie, alaturi de tripla castigatoare a cursei, britanica Paula Radcliffe, au anuntat organizatorii evenimentului. Alaturi de cele doua sportive si-au anuntat participarea numeroase atlete din elita mondiala: detinatoarea recordului lumii la maraton si castigatoarea editiei din 2004 a cursei londoneze, Margaret Okayo (Kenya), Deena Kastor (SUA), care s-a impus la maratonul de la Chicago, in 2005, rusoaica Ludmila Petrova si keniana Susan Chepkemei. Constantina Tomescu Dita are la activ titlul mondial la semimaraton, locul secund in cursele de maraton de la Chicago si Londra, in 2005, si locul trei la CM din 2005, in aceeasi proba.

Omagiu

Etapa a X-a a Raliului Dakar 2006, rezervata motocicletelor, programata ieri pe distanta a 333 km, intre Kiffa (Mauritania) si Kayes (Mali), a fost neutralizata, in semn de omagiu pentru pilotul australian Andy Caldecott, decedat luni in aceasta competitie. -Echipele, pilotii si conducerea cursei de motociclism au decis sa neutralizeze etapa de marti-, a precizat directorul probei, Etienne Lavigne. Prin urmare, nu a existat nici un sector cronometrat in etapa a X-a la clasa motociclete. In schimb, programul etapei la auto si la camioane a ramas neschimbat.

Clasamente

Lituanianul Virgilijus Alekna si rusoaica Elena Isinbaieva au fost desemnati cei mai buni atleti europeni ai anului 2005 de Federatia Europeana de Atletism (EAA). Dublu campion olimpic in proba de aruncare a discului, Alekna a devenit in 2005 si campion mondial. Isinbaieva a castigat medalia de aur in proba de saritura cu prajina la Mondialele de la Helsinki si a stabilit un nou record mondial, cu o performanta de 5,01 metri. Elena Isinbaieva, care a fost prima femeie ce a depasit bariera celor cinci metri, a primit distinctia de atleta anului si din partea Federatiei Internationale de Atletism (IAAF).

Amical

Divizionara B Universitatea Craiova ar putea disputa o partida amicala cu prima reprezentativa a Coreei de Sud, echipa calificata la turneul final al Cupei Mondiale din Germania. Intalnirea este programata sa se dispute pe 12 februarie la Limassol, in cadrul turneului de pregatire pe care Universitatea Craiova il va efectua in Cipru in perioada 24 ianuarie-13 februarie.

Cu prilejul acestui turneu, divizionara B va disputa partide amicale si cu Apep (Cipru, locul 13) pe 27 ianuarie, Hajduk Kula (Serbia, locul 7) pe 30 ianuarie, Inter Baku (Azerbaidjan) si Buducnost Podgorica.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.