Obiectiv
Vlad Hagiu, antrenorul nationalei de polo, a afirmat ca Romania are sanse mari sa obtina un rezultat bun la CE de la Belgrad, pentru ca este deja calificata la CM din 2007 si a scapat astfel de presiunea de a lupta pentru un loc la competitia de la Melbourne. -Vrem sa ajungem cat mai sus, chiar pe podiumul Europenelor de la Belgrad. Cred ca suntem in stare, asta s-a vazut si la turneul de la Bucuresti, unde am obtinut cinci victorii din tot atatea meciuri cu echipe puternice ale continentului. Pe de alta parte, Romania are deja in buzunar calificarea la Mondiale si am scapat, astfel, de presiunea de a lupta pentru acest obiectiv-, a declarat Hagiu.
Memoriu
Presedintele clubului Pandurii Targu Jiu, Marin Condescu, a depus un memoriu la CCA in care va contesta arbitrajul lui Marian Salomir la meciul din deplasare, cu Poli Iasi (2-1 pentru moldoveni). Arbitrul clujean a acordat in meciul cu Poli Iasi doua lovituri de pedeapsa echipei gazde. Condescu reclama faptul ca un penalty a fost dictat gratuit si ca s-au acordat prea multe cartonase galbene echipei sale. Cu opt cartonase galbene, fotbalistii de la Pandurii au primit in aceasta etapa cele mai multe avertismente acordate intr-un joc.
Vis
Luis Figo a dezvaluit intr-un interviu publicat de cotidianul -A Bola- ca nu a renuntat la visul de a juca in campionatul Angliei. -Sa evoluez in campionatul Angliei este un vis pe care il am de copil, de cand am inceput sa joc fotbal, deoarece Anglia are un fotbal si un campionat care mi-au placut mereu. Sunt la finalul carierei, trebuie sa ma gandesc mai mult la familia mea decat la obiectivele mele personale, oricum am tot sezonul la dispozitie pentru a reflecta la acest aspect-, a spus Figo, care in momentul de fata joaca pentru Inter.
Apel
Juventus, retrogradata in Serie B, cu 17 puncte penalizare, din cauza implicarii in scandalul meciurilor trucate din campionatul italian, a anuntat ca a decis sa apeleze la Tribunalul Administrativ (TAR) din Lazio pentru a obtine o reducere a sanctiunilor. Gruparea torineza isi motiveaza aceasta actiune prin -gravitatea nejustificata si lipsa de echitate a modului in care a fost tratata, comparativ cu toate celelalte cluburi- implicate in scandalul din Italia. TAR din Lazio ar putea examina solicitarea in 6 sau 7 septembrie.
Retragere
Oliver Kahn a anuntat ca se va retrage din activitate cel mai tarziu in 2008, cand ii expira contractul cu Bayern Munchen, dar este posibil sa faca acest lucru in 2007, daca va castiga Liga Campionilor. -Am contract pana in 2008 si apoi nu ma mai pot imagina jucand fotbal-, a spus Kahn.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















