Home Sport Petrov începe lupta pentru viață

Petrov începe lupta pentru viață

DISTRIBUIŢI

Bulgarul, diagnosticat cu leucemie acută

Fotbalistul echipei Aston Villa, Stilian Petrov, a primit o veste groaznică, pe care a făcut-o publică înaintea meciului susținut de echipa sa în acest weekend în compania lui Chelsea Londra. Bulgarul a fost diagnosticat cu leucemie acută și a anunțat imediat că nu va mai călca pe teren, urmând să se dedice tratamentelor care i-ar putea salva viața. „S-a terminat cu fotbalul, acesta este finalul. Acum încep lupta pentru viața mea și mă voi lupta”, a comentat Petrov. Înaintea meciului din acest weekend, jucătorii ambelor formații au purtat la încălzire tricouri de încurajare, inscripționate cu „Gândurile noastre sunt alături de tine” (Chelsea), respectiv „Îl susținem pe «Stan»”, cu mențiunea că londonezii aveau pe spate atât numele bulgarului, cât și numărul de pe tricoul său de joc, 19.

Omagiu din partea fanilor

Nu doar jucătorii ambelor echipe și-au manifestat sprijinul pentru Petrov, cât și fanii lui Aston Villa, care au împânzit arena cu mesaje pozitive. Spectatorii au venit cu bannere pe care se putea citi, printre altele, „Te iubim, Stan”, „Fă-te bine curând” și „Ai sprijinul nostru. Poți trece peste asta!”. În minutul 19 al meciului din acest weekend, corespondent al numărului de pe tricoul său de joc, întreg stadionul s-a ridicat în picioare și a aplaudat îndelung.
În plus, fanii au solicitat conducerii clubului Aston Villa să perfecteze un meci amical cu scoțienii de la Celtic Glasgow, formație pentru care bulgarul a jucat 225 de meciuri între 1996 și 2006.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.