
România, egal alb în compania Austriei
Echipa națională a României a încheiat la egalitate cel de-al doilea amical din această perioadă, 0-0 cu Austria, la numai câteva zile după ce a reușit să răstoarne calculele hârtiei și să învingă Elveția cu 1-0. „Tricolorii” nu au strălucit, dar selecționerul Victor Pițurcă a demonstrat încă o dată că se pricepe să lucreze cu materialul clientului, astfel că formația noastră a dispus de o așezare tactică foarte bună, care i-a permis să nu primească gol în cele 180 de minute. Antrenorul a recunoscut că spera ca elevii săi să pună mai mult în pericol poarta adversă, dar per total s-a declarat mulțumit atât de joc, cât și de rezultat, care contează în clasamentul FIFA, unde România încă se zbate în mediocritate. „Concluziile le vom trage în zilele următoare. Vom vedea ce lucruri bune am făcut, ce nu ne-a ieșit. Mă așteptam să avem mai multe ocazii de poartă, dar austriecii au jucători foarte buni. Din punct de vedere al concentrării și al motivării am jucat la maxim. În rest, trebuie să și poți, să te lase și adversarul. Ne-au lipsit 8-10 jucători valoroși în acest turneu. M-a interesat rezultatul, la fel cum i-a interesat și pe austrieci”, a declarat Victor Pițurcă.
Omologul său de pe banca austriecilor, Marcel Koller, susține că elevii săi s-au simțit incomodați de apărarea aglomerată a României, dar s-a declarat mulțumit de rezultatul obținut în fața formației noastre. „Ne-ar fi plăcut să câștigăm, dar a fost dificil deoarece românii au jucat foarte defensiv și au mizat mai mult pe contraatac. Nu ne-au lăsat foarte multe spații. În a doua repriză a fost și mai greu pentru că s-a simțit și o oboseală. Pe de altă parte, România este o echipă care primește greu gol, lucru care necesită răbdare din partea celui care încearcă să marcheze în poarta sa. Nu ne putem compara cu echipele de top. România se află undeva între primele 40 în clasamentul mondial, noi suntem abia spre 70”, a comentat Koller.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















