Home Sport Primul sfert de finală: Cehia – Portugalia

Primul sfert de finală: Cehia – Portugalia

DISTRIBUIŢI

În această seară vor începe meciurile din cadrul sferturilor de finală ale Campionatului European, când vor da piept, în prima luptă pentru un loc în „careul de ași”, naționalele Cehiei și Portugaliei. Prima dintre ele a ajuns aici după ce s-a clasat pe prima poziție a Grupei A, pe când Ronaldo&Co. au terminat pe locul secund al Grupei B, în spatele Germaniei. Portarul Cehiei, Petr Cech (foto), a recunoscut că adversarii pornesc din postura de favoriți, dar i-a asigurat pe suporteri că el și colegii lui vor face tot posibilul să se impună și să se apropie de marele trofeu. „Încă nu am pierdut. Dacă prindem o zi bună, eu cred că putem să câștigăm în fața oricui. Avem ocazia să ne calificăm, deoarece e vorba de sport și se poate întâmpla orice. Portugalia se numără printre cele mai valoroase naționale din lume, plină de valori individuale și cu un joc colectiv de invidiat. Referitor la Cristiano Ronaldo, consider că e un fotbalist complet: poate să tragă la fel de bine cu ambele picioare și, pe deasupra, stă excelent și la jocul aerian”, a declarat Cech.
Meciul Cehia – Portugalia se va juca astăzi, de la 21:45, în direct la TVR 1.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.