Antrenorul campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea și al echipei naționale feminine, Radu Voina, a declarat sâmbătă, după încheierea Supercupei României, câștigată de handbalistele sale, că lotul este mai echilibrat în acest sezon, iar fetele arată că vor să lupte pentru un trofeu important.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a câștigat sâmbătă la Cluj Supercupa României, competiție care a aniversat și 75 de ani de existență a FR de Handbal. Campioana României a câștigat fără emoții, atât semifinala cu CSM București (45-25), cât și finala cu HC Zalău (33-26), disputând în afara competiției și un amical cu formația ungară Bekescsaba (45-18).
„Au fost trei meciuri bune, după pregătirea de la mare și munte. În general, impresia mea este bună despre echipă. Fetele se luptă pe posturi, acum e o concurență mai mare, cu toate plusurile și minusurile existente. Nu ne-au interesat rezultatele, ci atitudinea echipei, iar fetele au arătat o dispoziție excelentă de joc, ceea ce este excelent, în această perioadă. Se vede că vor ceva important în acest sezon, în care consider că lotul este mai echilibrat decât anul trecut. În primul rând că lotul este mai restrâns față de anul trecut și atunci desigur că lupta pe fiecare post este alta“, a afirmat Voina, după două zile petrecute la Cluj, în care Oltchim a jucat primele meciuri de verificare din intersezon.
Echipa vâlceană va rămâne în țară până joi dimineață, când are programată plecarea spre Ungaria, unde în 13-14 august va participa la Szabella Cup, cu Gyor ETO și Hypo Viena, în prima fază a competiției. „Acum încep turneele importante, meciurile grele, în care treptat vom vedea la ce nivel suntem cu pregătirea“, a mai comentat antrenorul Oltchimului.
Tudor Petrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















