Informatia privind arestarea lui Laurentiu Reghecampf pentru manipularea unor meciuri din campionatul Germaniei a fost dezmintita ieri de catre impresarul fotbalistului, Jorg Neubauer. -Reghecampf a fost dus la sediul politiei, insa doar pentru a da o declaratie. In nici un caz nu a fost arestat-, a precizat impresarul.
Totul se pare ca a pornit de la faptul ca Reghecampf s-a aflat intr-o zi in acelasi local (Cafe King, din Berlin) unde cei din mafia pariurilor puneau la cale trucarea meciurilor. Potrivit publicatiei germane -Bild-, in acea zi, dintr-un cont bancar a fost scoasa suma de 2,44 milioane de euro de catre doi membri ai mafiei pariurilor din Croatia. Banii au fost predati altor trei persoane printr-un curier, urmand a fi spalati prin investirea pe piata automobilelor. Pentru ca tranzactia s-a perfectat in cafeneaua King, locul unde se afla si Reghecampf, autoritatile germane l-au luat pe jucatorul roman in colimator. Astfel, Reghecampf a fost pur si simplu luat pe sus, la ora 5.30 dimineata, de oamenii legii si dus la sediul politiei pentru a da declaratii in legatura cu trucarea partidei Padernborn – Chemnitz, din campionatul regional, cu toate ca fostul stelist nu jucase niciodata la vreuna dintre cele doua formatii. In acelasi timp a fost perchezitionat si apartamentul din Cottbus al lui Reghecampf.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















