Evoluțiile Simonei Halep sunt din ce în ce mai bune, ascensiunea sa fulminantă începând în 2013. Dacă în prima parte a anului trecut se zbătea uneva la jumătatea primei sute, ea a ajuns acum la numai câțiva pași în spatele liderului Serena Williams. Românca a reușit să urce mai sus de treapta a șaptea grație prestațiilor foarte bune de la Indian Wells, făcându-i pe mulți să se întrebe dacă va avea puterea necesară se a ajunge în fruntea clasamentului. Ruxandra Dragomir este convinsă că jucătoarea noastră ar putea ajunge să conducă ierarhia WTA, dar crede că drumul său spre această performanță trebuie să conțină și câștigarea unui trofeu de Grand Slam. Fostul președinte al Federației Române de Tenis are încredere, însă, că și calificările constante în fazele superioare ale competițiilor importante o pot ajuta să își îndeplinească acest vis. „Are nevoie de un titlu de Grand Slam, pentru palmaresul ei, însă și fără acest titlu a ajuns cel mai bine clasată jucătoare din România în istoria tenisului. Dacă va ajunge să câștige un turneu de Grand Slam cu siguranță va ajunge numărul 1 în lume, dacă nu, chiar și aceste rezultate foarte bune, semifinală, finală, o pot duce acolo”, a declarat Ruxandra Dragomir.
Fostul șef ar FR Tenis a precizat că a mai fost atât de optimistă în cazul unei singure jucătoare din România, Sorana Cîrstea, pe care, însă, nu o consideră, încă, un pariu pierdut. „Știu sigur că Halep are potențialul necesar pentru a ajunge numărul 1 în lume. Știu că este o declarație îndrăzneață. O singură dată am mai făcut această declarație în ceea ce privește o jucătoare din România, aceasta era Sorana Cîrstea. M-am așteptat să ajungă numărul 1 în lume, dacă nu, între primele zece. Încă am speranța că Sorana va putea veni, în curând, aproape de Simona. Acum, toate privirile sunt îndreptate către Simona, pentru că a demonstrat că este o adevărată campioană și are acest potențial uriaș pentru a ajunge numărul 1 în lume”, a mai spus Ruxandra Dragomir.
Simona Halep a evoluat aseară, după închiderea ediției, în sferturile turneului Indian Wells, împotriva lui Casey Dellacqua, locul 78 WTA.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















