FIFA a schimbat brigada de arbitri si observatorul pentru arbitri la meciul Finlanda – Romania, programat pe 8 octombrie, de la ora 17.00, pe stadionul Olympic din Helsinki, in grupa I de calificare la Cupa Mondiala 2006.
Centralul Grzegorz Gilewski si asistentul Maciej Wierzbowski (Polonia), desemnati initial la meciul Finlanda – Romania, oficiasera si in partida de la Bucuresti dintre cele doua echipe, scor 2-1, disputata pe 19 august 2004. Dupa acea partida, selectionerul de atunci, Anghel Iordanescu, a acuzat dur maniera de arbitraj. In locul brigazii poloneze a fost delegata una din Bulgaria, formata din Anton Genov (central) – Nikolai Petrov, Nikolai Angelov (asistenti) – Hristo Ristoskov (rezerva).
Centralul Anton Genov va implini 39 de ani la doua zile dupa disputarea partidei si este arbitru FIFA din 1999. Nikolai Petrov are 37 de ani si este arbitru FIFA din 2004. Cel de-al doilea asistent, Nikolai Angelov, are 36 de ani si este arbitru FIFA din 2003. Rezerva Hristo Ristoskov, 34 de ani, este arbitru FIFA din 2004. Observatorul pentru arbitri delegat initial, Jan Damgaard, din Danemarca, a fost inlocuit cu Willy Goovaerts din Belgia. Observator pentru joc a ramas Michel Piraux din Belgia.
Brigada formata din Gilewski – arbitru de centru, Maciej Wierzbowski si Slawomir Stempniewski – ambii asistenti, desemnati initial sa conduca intalnirea de la Helsinki, au oficiat si la partida CFR Cluj – RC Lens, scor 1-1, disputata pe 9 august 2005, in prima mansa a finalei Cupei UEFA Intertoto. Dupa acel meci, oficialii clujeni au contestat prestatia centralului polonez.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















