Patronul Gloriei Buzău i-a găsit deja înlocuitor lui Ștefan Stoica, cel care a fost trimis în "concediu de odihnă". Noul antrenor al echipei din Crâng se numește Megalhaes, fost jucător al Benficăi Lisabona, care se pare că are cam multe degete la una dintre mâini.
"Magalhaes este un antrenor care, cu siguranță, va face treabă. Un antrenor ambițios, care lucrează 24 de ore din 24. E un antrenor nervos dar, cu un englez lângă el, va face o echipă foarte bună. Am auzit că Magalhaes are șase degete la o mână, dar plus cinci de la cealaltă mână sunt exact câți jucători sunt pe teren. Fiecărui jucător îi revine un deget. Pentru moment, numele antrenorului englez nu îl pot dezvălui decât după ce va semna", a anunțat Bucur.
Astfel, în momentul în care va câștiga două meciuri pe banca Gloriei, noul tehnician va putea arăta mai ușor și numărul de puncte acumulate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















