Desi echipele iberice sunt cotate printre cele mai valoroase ale continentului, iar nationala lui Saez defileaza in drumul spre turneul final Euro 2004, fotbalul spaniol traverseaza o criza acuta. Scandalul a demarat la sfarsitul lunii ianuarie, cand secretarul general al federatiei, Gerardo Gonzalez, si-a dat demisia, dupa 18 ani de activitate, din cauza neintelegerilor cu presedintele Angel Maria Villar si dupa ce presa a dezvaluit ca mai multi oficiali au cheltuit, in scop personal, banii federatiei. Afacerea gestionarii frauduloase a capatat amploare, motiv pentru care Consiliul Superior al Sporturilor a hotarat suspendarea subventiei publice pe care o primea federatia. Suma nu este de neglijat, aproximativ cinci milioane de euro, ceea ce reprezinta 20% din bugetul forului spaniol. Antonio Gomez Angulo, secretarul de stat pe probleme de sport, a declarat ca masura este una provizorie, pana la clarificarea lucrurilor, dupa ce se vor cunoaste rezultatele anchetei preliminare declansate pe aceasta tema. Principalul acuzat este vicepresedintele forului iberic, Juan Padron, despre care se spune ca a profitat de deplasarile echipelor nationale pentru a calatori, cu sotia si fiicele sale, in mai multe tari, pe banii federatiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















