Acasă Sport Simona Halep, în premieră la Turneul Campioanelor

Simona Halep, în premieră la Turneul Campioanelor

DISTRIBUIȚI

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA acum, o poziţie mai jos începând de luni, a obţinut, la 15 septembrie, calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, ea fiind a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, se va disputa la Singapore din acest an şi până în 2018. Competiţia reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de 6,5 milioane de dolari.

Câştigătoare în 2014 la Doha şi Bucureşti, finalistă la Madrid şi Roland Garros, semifinalistă la Wimbledon şi Indian Wells, Halep se va afla în premieră printre cele mai bune opt jucătoare care vor evolua în finala sezonului.

Americanca Serena Williams, locul 1 WTA, rusoaica Maria Şarapova, locul 2 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, de luni locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, canadianca Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 8 WTA, şi daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA sunt celelalte participante la turneul din Singapore. Prima rezervă este germana Angelique Kerber, locul 10 WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.