Revenit la antrenamentele echipei Steaua, Walter Zenga a tinut sa faca lumina in legatura cu situatia de la echipa din Bulevardul Ghencea.
-Nu este corect sa spunem ca exista un conflict intre Zenga si Florentin Dumitru sau intre mine si Gigi Becali. Becali a vorbit asa pentru ca a fost nervos dupa meci, insa niciodata nu a impus echipa si niciodata nu va face acest lucru. Noi trebuie sa luptam impreuna pentru a realiza ce ne-am propus-, si-a inceput Zenga marturisirile post Villarreal.
Walter Zenga a precizat ca a discutat deja cu Florentin Dumitru. -Eu sunt antrenor, dar sunt si om. Nu ma gandesc ca un antrenor poate sa fie orgolios, rautacios sau arogant in astfel de situatii. Florentin a facut mereu treaba buna la Steaua, s-a antrenat mereu bine, acum a fost un incident si este normal sa plateasca ceva, o amenda, insa important este ca Steaua sa mearga mai departe. Nu este vorba ca ar fi refuzat sa intre pe teren, s-a intamplat ceva, dar nu pot sa va spun tot. Este o explicatie foarte importanta care ramane intre mine si el. Florentin va plati o amenda, dar trebuie retinut un lucru important: ca noi trebuie sa luptam pentru binele Stelei-, a spus Walter Zenga.
Antrenorul italian a mai mentionat in legatura cu o eventuala plecare a sa: -Eu stau aici pana cand patronul ma da afara. Daca voi avea o alta oferta, vom vorbi in vara. Nu am vorbit niciodata de demisie-, a declarat italianul.
Steaua nu a mai disputat meciul cu formatia italiana de amatori Virtus Venezia, programat ieri, de la ora 11.00, deoarece aceasta nu a venit la Bucuresti. In schimb, formatia antrenata de Walter Zenga a disputat un joc-scoala cu echipa Steaua II, pe care a invins-o cu 4-0 prin golurile marcate de Dica, Fl. Dumitru, Lovin si Litu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















