Desi scorul din meciul de miercuri ii avantajeaza clar pe norvegieni, antrenorul echipei Rosenborg Trondheim, Per Mathias Hoegmo, a declarat ca, dupa jocul prestat de Steaua in Ghencea, campioana Romaniei este favorita la calificarea in grupe. -1-1 este un castig pentru noi. Le-am spus la pauza jucatorilor ca ni se va ivi o oportunitate. Nu conteaza daca am meritat sau nu sa inscriem. Gazdele au avut cinci-sase ocazii. Defensiva a facut treaba buna. Da, am avut noroc, dar ca sa te califici in grupele Ligii Campionilor trebuie sa ai un pic de noroc in calificari. Avand in vedere maniera de joc, consider ca Steaua este favorita la calificare, dar acum avem o sansa in plus si un moral bun-, a spus Hoegmo. Site-ul oficial al gruparii Rosenborg Trondheim a notat ca, dupa numarul ocaziilor, Steaua ar fi putut castiga clar meciul cu echipa norvegiana: -Rezultat incurajator pentru Rosenborg-. -Dupa acest 1-1, Rosenborg are o sansa importanta de calificare. Momentul semnificativ al meciului a fost golul lui Helstad. Avand in vedere ocaziile de gol, nu exista dubii ca Steaua ar fi putut castiga clar. Rosenborg insa poate savura acum un rezultat datator de sperante-, a scris sursa citata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















