
Diferența din clasament dintre Steaua și Dinamo este, acum, de numai șase puncte, după ce „roș-albaștrii” au câștigat cu 1-0 în deplasarea de la Universitatea Cluj, grație golului marcat de Raul Rusescu în minutul 37. Elevii lui Ilie Stan pot spera, din nou, la titlul de campioană a Ligii I, cu toate că în cursa pentru trofeu se mai află, în afara liderului, formații ca CFR Cluj, Rapid și FC Vaslui. Antrenorul Stelei s-a declarat mulțumit de câștigarea celor trei puncte, dar și de evoluția echipei, mai ales că a fost obligat să opereze unele schimbări nedorite. „Meritul este al băieților. Sunt mulțumit de jocul din prima repriză, când puteam să marcăm de 2-3 ori. Au intervenit în prima parte și accidentările lui Martinovici și Prepeliță, care m-au forțat să fac niște schimbări neplanificate. Martinovici are entorsă, dar de Prepeliță nu știu exact. A fost un teren greu. Ne bucurăm că vom reveni pe Ghencea. Atât eu, cât și jucătorii, simțim nevoia să avem stadionul nostru, condițiile de acolo. Sper ca și la meciuri să fie stadionul plin. Ne batem în continuare la titlu, cu puțin noroc vom fi acolo în față”, a declarat Ilie Stan, după meci, pentru Dolce Sport.
„U” dă vina pe teren
Gazonul de pe luxosul stadion Cluj Arena a cedat la scurt timp după începutul meciuluui, astfel că organizatorii și-au petrecut pauza peticind bucăți de teren. Eforturile lor nu au fost răsplătite și de o victorie a gazdelor, care au acuzat condițiile grele de joc. „Au fost două reprize diferite. În prima am avut o echipa lungă, cu multe spații lăsate adversarului. Ne-am propus multe la acest meci. Din păcate, am pierdut trei puncte importante. Nu am reușit cu Steaua, dar avem un meci important la Ploiești, cu Petrolul. Cred în continuare în munca mea. Publicul este minunat aici, la Cluj. Terenul ne-a jucat anumite feste. Terenul ne-a împiedicat în a realiza ceva important”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Ionuț Badea.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















