Steaua ar putea reveni pe stadionul din Bvd. Ghencea, aflat în administrația CSA Steaua, dar numai în condițiile în care conducerile vor ajunge la un acord. Finanțatorul echipei de fotbal, Gigi Becali, a încercat să pună presiune, afirmând că însuși președintele Traian Băsescu ar fi ordonat această întoarcere, însă a fost contrazis la scurt timp. „CSA Steaua nu confirmă speculațiile domnului Becali. Nu există vreun ordin din partea președintelui României privind revenirea echipei de fotbal Steaua pe stadionul din Ghencea. După cum am anunțat în numeroase rânduri, CSA Steaua nu respinge colaborarea cu SC FC Steaua București SA, echipa de fotbal fiind așteptată să revină și să joace pe acest stadion, în condițiile legii. Terenul de fotbal este pregătit să găzduiască meciuri de fotbal chiar începând de săptămâna viitoare. Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului și administrarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua, a fost, încă de la darea sa în folosință, în anul 1974, gazda clubului Steaua București și a echipei sale de fotbal. Ne exprimăm în continuare speranța că S.C. FC Steaua București S.A. va găsi soluții pentru achitarea datoriilor pe care le înregistrează față de statul român, astfel încât Steaua să joace, din nou, acasă”, se arată în comunicatul remis de CSA Steaua.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















