Home Sport Steaua, trasă în jos de „Valiza” lui Becali

Steaua, trasă în jos de „Valiza” lui Becali

DISTRIBUIŢI

Echipa ar putea suferi mai mult decât deținutul

Aflat deja în spatele gratiilor, finanțatorul stelist Gigi Becali a fost condamnat din nou, tot cu executare, în celebrul caz „Valiza”, pentru faptele comise în 2008, când le-a promis bani jucătorilor lui „U” Cluj pentru a o încurca pe CFR Cluj. Procesul a fost unul de durată, iar sentința – definitivă și irevocabilă, îl afectează mai puțin pe patron, care oricum trebuia să stea trei ani în închisoare, însă poate avea repercusiuni serioase peplan sportiv. UEFA va hotărî în câteva zile dacă îi permite Stelei să ia startul în sezonul 2013-2014 al Ligii Campionilor, drept câștigat pe teren, iar de LPF depinde dacă elevii lui Reghecampf vor fi sancționați și pe plan intern. Retrogradarea nu este decât un zvon fără o bază reală, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, confirmând că eventualele măsuri nu vor fi atât de aspre. „Cazul va fi deschis, dar nu a apărut deocamdată o decizie oficială (n.r. din partea instanței). Până nu există un document oficial nu putem face nimic. Ceea ce am văzut în presă e interpretabil, unii au spus că a fost condamnat pentru corupție, alții pentru fals și uz de fals, și alții pentru mită. Eu nu mă pronunț, că nu am dreptul, pentru că eu pot influența comisiile, dar pot să vă spun că mâine-poimâine, când se va da hotărârea cu motivare cu tot, cazul va fi reanalizat”, a comentat oficialul LPF.

Judecata, după regulamentul din 2008

Valentin Alexandru a dat asigurări că se va rejudeca acest caz și pe plan sportiv, după decizia justiției, dar aplicând regulamentul de acum cinci ani, și nu cel actual. „Nu e vorba de excludere în niciun caz. E vorba de pedepsirea celor care au săvâșit fapta. Apoi, articolul 60 vorbește ceva de depunctarea echipei. Nu am exact în cap în momentul ăsta. Iar la articolul 61, unde e vorba de manipulare, e vorba doar de persoana care a săvârșit fapta. Se va relua toată chestiunea, ori validăm hotărârea ultimei instnațe de recurs a federației, cum era atunci, ori se va reanaliza. Atunci nu era vorba de retrogradare, după cazul valiza a fost introdusă această chestiune. E vorba doar de depunctare”, a comentat Valentin Alexandru.
Astfel, marile emoții ale Stelei se învârt în jurul oficialilor UEFA, care vor hotărî dacă îi vo da drept de joc în Liga Campionilor. Până în acel moment, în Ghencea s-a hotărât întreruperea transferurilor.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.