Home Sport „Studenții”, integraliști în 2012

„Studenții”, integraliști în 2012

DISTRIBUIŢI

Una dintre cele mai frumoase surprize ale sezonului de primăvară în Liga I este Sportul Studențesc, echipă care a bifat, ieri, al doilea succes din tot atâtea posibile. După ce s-a impus cu 2-1 pe terenul Ceahlăului, gruparea din București a obținut cele trei puncte și acasă, cu FC Brașov, în fața căreia a câștigat cu același scor. Echipa de sub Tâmpa a deschis scorul în Regie prin Ilijoski (min. 17), dar elevii lui Daniel Isăilă au egalat prin Lazăr (min. 34), iar Dobre (min. 61) a înscris golul victoriei. Sportul a jucat mai mult de o jumătate de oră în inferioritate numerică, după ce Farmache a văzut al doilea cartonaș galben, iar lui FC Brașov i-a fost anulat un gol în finalul meciului, decizia fiind una controversată.
Sportul Studențesc a acumulat, astfel, 20 de puncte și se poate gândi foarte serios la un nou sezon în Liga I, în ciuda începutului dezastruos din primele runde.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.