Cu ocazia aniversării a 75 de ani de către Federația Română de Handbal, în luna august vor fi organizate două jocuri amicale la Constanța, respectiv Râmnicu Vâlcea. La masculin va juca HCM, iar la feminin – Oltchim, adversarele lor urmând să fie stabilite în următoarea perioadă. „Sunt meciuri demonstrative, după cum se știe, adică echipa câștigătoare nu beneficiază de loc în cupe europene. Dar înseamnă enorm pentru imaginea handbalului românesc și contează și pentru public să-și revadă echipele favorite. Intenționăm să organizăm la masculin în Constanța, de unde este campioana, HCM, respectiv în Râmnicu Vâlcea la feminin, fieful Oltchimului“, a spus președintele FRH, Cristian Gațu, care a precizat că în perioada 22-28 august vor avea loc mai multe manifestări pentru a sărbători cei 75 de ani de existență.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















