Home Sport Suporterii români pot strica imaginea finalei EL

Suporterii români pot strica imaginea finalei EL

DISTRIBUIŢI

Fanii români, care în curând vor constitui o asociație, au hotărât că finala Europa League, care va avea loc mâine seară la București, este un moment foarte bun pentru transmiterea celebrului mesaj „FRF=LPF=MAFIA”. Astfel, mai multe zeci de mii de stickere cu acest mesaj vor împânzi țara, dar majoritatea vor fi plasate în Capitală, astfel încât să fie vizibile la nivel continental și chiar mondial. „Asociația Suporterilor Români continuă seria acțiunilor îndreptate împotriva conducătorilor fotbalului românesc, luând încă o dată atitudine împotriva celor care sunt direct responsabili pentru distrugerea fenomenul fotbalistic din România. Cu ocazia finalei Ligii Europa, ce se va disputa la București, miercuri 9 mai, suporterii au împânzit Bucureștiul și principalele orașe din țară cu mesaje îndreptate împotriva șefilor Federației și Ligii Profesioniste de Fotbal din România”, se arată în comunicatul remis de Asociația Suporterilor România. ?ê?£eful FRF Mircea Sandu nu a dat importanță acestor acțiuni: „Haideți să fim serioși, astea sunt lucruri normale în România. Nu ne pasă, nu ne pasă. Nouă ne pasă să fie bine, adică nouă ne pasă. Sunt din aștia care nu au ce face, nu e problema noastră, e problema lor”.
Mesajul respectiv apare scris în mai multe locuri din București sub formă de graffiti.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.