
Real a câștigat derby-ul cu FC Barcelona, 2-1
Ecuația titlului de campioană a Spaniei este aproape rezolvată, după ce Real Madrid s-a impus pe terenul marii rivale FC Barcelona, scor 2-1. Pentru „galactici” au punctat Khedira (min. 17) și Cristiano Ronaldo (min. 73), iar gazdele au marcat singurul lor gol prin Alexis Sanchez, cu 20 de minute înainte de final. Real Madrid are acum, cu doar patru etape înainte de finalul sezonului, un avans de opt puncte, care doar teoretic mai poate fi recuperat de adversarul de sâmbătă seara. Dacă echipa din capitala Spaniei deja se pregătește de petrecere, FC Barcelona s-a resemnat cu gândul ratării titlului și își concentrează atenția asupra semifinalelor Ligii Campionilor și a finalei Cupei naționale, astfel încât să nu rateze toate obiectivele. „Felicit Real pentru victorie, dar și pentru titlul de campioană, obținut fără îndoială în această seară (n.r. sâmbătă seara). Noi am făcut un meci bun, dar nu a fost de ajuns. Am făcut jocul pe care trebuia să-l facem, dar nu am reușit să schimbăm scorul. Evident, cum nu i-am folosit titulari pe Piqué sau Fabregas, vor fi întrebări. Am făcut echipa care consideram că este capabilă să învingă Realul. Acum, trebuie să ne concentrăm la meciul cu Chelsea, din semifinalele Ligii Campionilor. În această seară, jucătorii sunt triști, obosiți, dar au mai trăit astfel de momente și au trecut peste. De meciul cu Chelsea depinde mult finalul nostru de sezon”, a comentat antrenorul lui FC Barcelona, Josep Guardiola.
Cristiano Ronaldo a fost, fără îndoială, vedeta din acest „El Clasico”, reușind nu doar să marcheze golul victoriei, ci și să creeze multe faze periculoase și să depună un efort considerabil și în defensivă. Presa din Spania l-a lăudat pe portughez, care a reușit să îi ia fața adversarului Lionel Messi în acest meci. „A apărut când echipa avea nevoie și a amuțit Camp Nou cu un gol ce poate valora cât un titlu”, a notat publicația „As”.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















