Schimbarea acționariatului în ?ê?£oseaua ?ê?£tefan cel Mare a transformat-o pe Dinamo într-o echipă de probă, aflată în plină reconstrucție. Problemele cele mai mari pe care le are antrenorul Gheorghe Mulțescu sunt în vestiar, unde poate număra foarte puțini jucători pe care se poate baza cu adevărat. Tehnicianul a primit, însă, o veste foarte bună venită din senin, chiar înaintea meciului de ieri cu FC Vaslui. Presa din Italia a anunțat că Udinese nu se va baza pe Gabriel Torje în sezonul 2013-2014, astfel că vrea să îl trimită la Dinamo sub formă de împrumut, așa cum anul trecut a evoluat pentru Granada, în Primera Division.
Dacă se va concretiza, această mutare ar fi benefică și pentru mijlocaș, care ar avea aproape garantat locul de titular în echipa națională a României. Victor Pițurcă anunțase chiar în acest weekend că își dorește ca Torje să fie jucător de bază al unei formații de club, astfel încât să fie în formă pentru jocurile reprezentativei din această toamnă, decisive pentru calificarea la Cupa Mondială din 2014.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















