Home Sport „Tricolorele” încă nu au selecționer

„Tricolorele” încă nu au selecționer

DISTRIBUIŢI

Ruperea contractului cu Radu Voina i-a adus pe membrii Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal în situația de a găsi alt antrenor capabil care să ia loc pe banca tehnică a echipei naționale feminine. Acest lucru trebuia să se hotărască ieri, cu ocazia ședinței, dar numirea unui nou selecționer a fost amânată câteva zile, până când Comisia Tehnică va întocmi o listă cu tehnicienii pe care îi consideră capabili. „S-a decis că cea mai bună variantă este ca membrii Comisiei Tehnice feminine să facă propunerile pentru postul de antrenor al naționalei feminine. Aceste propuneri se vor face joi, apoi vineri, Comitetul Director le va aproba, iar după Adunarea Generală din 25 iunie, vom avea din nou Consiliu de Administrație și vom valida o propunere. Membrii CA au dorit să aibă o discuție cu antrenorii care vor fi propuși pentru funcție, înaintea numirii”, a declarat președintele echipei de club Oltchim Râmnicu Vâlcea, Petre Berbecaru.
Radu Voina a fost selecționerul echipei naționale feminine timp de patru ani, timp în care a obținut locurile 5 și 3 la Campionatul European din 2008, respectiv 2010 și o clasare pe locul 8 și 13 la Campionatul Mondial din 2009, respectiv 2011. următorul selecționer va avea un an 2012 extrem de aglomerat, cu mai multe stagii de pregătire, dar și participări la Cupa Mondială de la Aarhus (1-7 octombrie), Trofeul Carpați (23-25 noiembrie) și Campionatul European din Olanda (2-17 decembrie).
În altă ordine de idei, Federația Europeană de Handbal a acordat, ieri, Serbiei organizarea turneului continental de la finalul acestui an.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.