In acest week-end si la jumatatea saptamanii viitoare se vor decide majoritatea tarilor calificate la Campionatul Mondial de anul viitor din Germania. Pentru cei care mai cred in prezenta echipei reperezentative a Romaniei, cel putin la baraj, emotiile vor atinge apogeul in aceasta perioada.
Tricolorii sunt obligati sa invinga la Helsinki si sa spere ca Olanda va invinge Cehia la Praga. Daca se va intampla asa ceva, va trebui sa ne rugam ca miercuri finlandezii sa nu piarda in fata elevilor lui Bruckner. Acest scenariu pare insa extrem de greu realizabil, pentru ca este putin probabil ca echipa Cehiei sa nu reuseasca sa stranga cel putin doua puncte din ultimele meciuri.
Dupa performanta echipelor de club din Romania asteptam ca si nationala sa-si demonstreze valoarea, chiar daca prezenta tricolorilor in Germania va fi decisa de altcineva.
Starea de spirit in sanul nationalei inainte decolarea spre Helsinki a fost una destul de buna, majoritatea jucatorilor coborand din autocarul care i-a adus la aeroport cu zambetul pe buze. Totusi, nici unul dintre tricolori nu a dorit sa dea vreo declaratie reprezentantilor mass-media, selectionerul Victor Piturca (foto) spunand fara sa se opreasca in fata microfoanelor ca -avem conferinta maine (n.r.-astazi)-.
Dragomir pariaza din nou
Tacerea principalilor actori ai meciului de maine seara a fost suplinita de Dumitru Dragomir si Mircea Sandu, amandoi fiind convinsi ca echipele Romaniei le pot invinge pe cele ale Finlandei. -Cred ca ii batem, desi imi este frica de Finlanda. Am sa pariez pe echipa Romaniei. Sunt insa realist si chiar daca batem in Finlanda spun ca este greu sa ne calificam. Dar mi-as dori din tot sufletul sa o facem. Sanse sunt putine-, a afirmat Dragomir. In timp ce presedintele FRF, Mircea Sandu, a spus ca isi doreste ca victoria Romaniei sa fie completata si de un succes al Olandei in fata Cehiei. -Speram sa castigam ambele meciuri. Pentru ca in momentul in care castigam, sansa firului de par subtire se poate ingrosa-, a mentionat oficialul FRF, care a dat un raspuns iritat cand a fost intrebat daca nu se teme de un eventual aranjament intre Olanda si Cehia, pentru ca la final cele doua echipe sa ocupe primele doua locuri ale Grupei I a preliminariilor Campionatului Mondial din Germania. -Terminati cu chestia asta-, a raspuns Sandu, dupa care a refuzat sa mai raspunda intrebarilor jurnalistilor.
Delegatia Romaniei a plecat spre Helsinki, ieri, la ora 14.15, la bordul unui avion charter, intoarcerea fiind programata sambata noaptea, in jurul orei 24.00.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















