Echipa de handbal feminin U Jolidon Cluj a aflat, ieri, care este programul partidelor din cadrul turneelor contând pentru turul doi al Ligii Campionilor. Federația continentală de profil a hotărât ca mini-competiția să se desfășoare pe terenul ardelencelor, unde reprezentanta noastră va da piept pe 22 septembrie, de la ora 17:20, cu Muratpașa Belediyesi, din Turcia. În aceeași zi, dar de la ora 19:30, se vor înfrunta celelalte două formații din Grupa a III-a, Rostov Don (Rusia) și RK Zajecar (Serbia). Pe 23 septembrie, învinsele din prima zi se vor înfrunta de la ora 17:00, iar câștigătoarele se vor lupta de la 19:30. Conform regulamentului stabilit de Federația Europeană de Handbal, doar prima clasată va avansa în grupele preliminare ale Ligii Campionilor, unde va întâlni echipele Gyor ETO (Ungaria), Krim Ljubljana (Slovenia) și Podravka Koprivnica (Croația).
România este reprezentată în grupele principale de Oltchim Râmnicu Vâlcea, repartizată în Grupa I, alături de Randers HK, Hypo Viena și câștigătoarea grupei 1 din turul doi.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















