Home Sport U Jolidon Cluj, 14 jocuri amicale

U Jolidon Cluj, 14 jocuri amicale

DISTRIBUIŢI

Conducerea clubului de handbal feminin U Jolidon Cluj a pus la punct programul de pregătire al echipei din această vară. Astfel, campioanele naționale sunt în vacanță până pe 30 iunie, apoi se vor reuni în vederea celor două cantonamente și 14 meciuri de antrenament pe care le vor susține. Ardelencele se gândesc doar la participarea în turul doi al Ligii Campionilor, astfel că vor să se întărească înaintea debutului în noul sezon. Oficialii lui „U“ poartă discuții cu cinci jucătoare, dintre care două din România, și sunt la un pas de a-i prelungi contractul antrenorului Gheorghe Covaciu, care expiră pe 30 iunie.
Între 2 și 10 iulie, clujencele se vor pregăti pe litoralul românesc, al doilea cantonament fiind programat între 13 și 22, la munte. Pe 5 și 6 august vor organiza un turneu la care mai participă Oltchim Râmnicu Vâlcea, Bekescsaba și Kornexi Alcoa, apoi se vor deplasa în Ungaria pentru mai multe amicale. U Cluj va juca în turul secund al Ligii Campionilor, care se va desfășura sub forma unui „Final Four“, în 17 și 18 septembrie.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.