Cu doua zile inainte de derbiul National – Dinamo, tehnicianul Ioan Andone a facut un apel la toti fanii -alb-rosii- sa vina in Cotroceni pentru a-si incuraja favoritii. Mai mult, antrenorul i-a asigurat pe ultrasii dinamovisti ca de acum incolo nu vor mai fi supravegheati de catre Jandarmerie, ci de o firma de paza angajata de club.
Pentru FC National, partida de maine, de pe teren propriu, este o posibilitate foarte buna de a demonstra tuturor ca Ionica Serea i-a dezavantajat in mansa secunda a semifinalelor Cupei Romaniei, disputata pe terenul dinamovistilor. De cealalta parte, atat Florentin Petre, cat si Ioan Andone s-au aratat optimisti in ceea ce priveste rezultatul de maine seara din Parcul cu Platani. -Este un meci de orgolii, important este ca partida sa se incheie cu 1-0 pentru noi, nu neaparat cu 4-0-, a spus Petre, in timp ce -Falcosu*- a precizat ca Dinamo are forta necesara sa castige.
Partida FC National – Dinamo Bucuresti, care va avea loc maine, la ora 20.15, pe stadionul Cotroceni, in etapa a XXI-a a Diviziei A, va fi condusa la centru de arbitrul Alexandru Tudor. El va fi ajutat la cele doua linii de asistentii Cristian Nica si Octavian Sovre, iar rezerva va fi Marius Martis, in timp ce observatori au fost delegati Valentin Alexandru, pentru joc, si George Ionescu, pentru arbitri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















