Căpitanul naționalei feminine de handbal a României, Cristina Vărzaru, a anunțat că va mai îmbrăca tricoul reprezentativei doar la Jocurile Olimpice din 2012, apoi se va concentra exclusiv asupra activității de la formația de club. Extrema vrea să își ducă la bun sfârșit contractul cu gruparea daneză, apoi ia în considerare chiar și un transfer în țară, unde ar putea să își încheie cariera. „Eu mai am un an și jumătate de contract cu Viborg, nu știu unde voi juca apoi. Se spune că niciodată să nu spui niciodată, așa că nu exclud să îmi închei cariera în România. Cât privește naționala, voi veni cât timp voi fi convocată și mă vor ține picioarele. Vreau să evoluez la Jocurile Olimpice dacă ne vom califica și apoi mă voi retrage, le voi lăsa pe fetele mai tinere să continue”, a declarat Cristina Vărzaru. În altă ordine de idei, handbalista este de părere că în România se pune prea multă presiune în momentul în care în dreptul unei echipe apare un rezultat mai slab, fie el și întâmplător. „În Danemarca, se acceptă să ai o zi mai slabă sau să întâlnești un adversar mai bun”, a conchis Vărzaru.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















