Openul Madridului s-a disputat în acest an, la propunerea organizatorului Ion Țiriac, pe o zgură de culoare albastră, contestată aprig de o mare parte dintre cei mai valoroși tenismeni ai lumii. Analizând situația, ATP a hotărât să interzică această suprafață în competițiile care se vor desfășura sub egida sa, spre dezamăgirea omului de afaceri român. „Un lucru este culoarea albastră și alt lucru este calitatea avută de terenurile de la Caja Magica în 2012. În timpul ultimilor trei ani, din cauza contractului, am avut anumite limite de pregătire a terenurilor: am putut face acest lucru doar cu șase săptămâni înainte de turneu, astfel că ne-a fost imposibil să fie bine pregătite. Din 2012, contractul între organizatorul turneului, Madrid Trophy Promotion (MTP) și proprietarul Caja Magica s-a schimbat. Toate terenurilor pot fi pregătite de-a lungul anului, astfel că problema calității ar fi rezolvată, indiferent că ar fi de culoare albastră, roșie ca în Europa sau cenușie ca în SUA. Sunt destul de dezamăgit de decizia luată de ATP”, se arată într-un comunicat remis de Ion Țiriac.
Printre cei mai aprigi contestatari s-a numărat și Rafael Nadal, care a dat de înțeles că nu va mai participa la Madrid Open dacă se va menține zgura albastră.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















