Meciul zilei de azi de la Cupa Mondiala din Germania se va disputa intre Brazilia si Franta, de la ora 22.00, la Frankfurt, intr-o reeditare a finalei din anul 1998, cand selectionata -cocosului galic- a cucerit titlul mondial, invingandu-i cu 3-0 pe sud-americani.
Brazilienii vor sa razbune cu orice pret acea infrangere de pe Saint Denis si sa-si asigure un loc in semifinalele acestui turneu final.
Selectionerul formatiei Celecao, Alberto Parreira, este nevoit sa inceapa meciul cu Juninho si Gilberto Silva printre titulari, din cauza unor accidentari pe care le acuza Kaka si Emerson.
De partea cealalta, Zinedine Zidane a lipsit de la un antrenament din cauza unei accidentari usoare, insa nu se pune problema ca el sa lipseasca la aceasta partida cruciala. In cazul in care Franta va fi invinsa, fabuloasa cariera a lui -Zizou- se va incheia.
Tot astazi, de la ora 18.00, Anglia si Portugalia se vor intalni la Gelsenkirchen intr-un alt sfert al acestei Cupe Mondiale. In urma cu doi ani, la Campionatul European din Portugalia, cele doua formatii s-au intalnit in sferturi si, dupa un meci extrem de spectaculos, cu multe rasturnari de situatie, decis la penalty-uri, lusitanii i-au invins pe englezi si s-au calificat in semifinale.
Suporterii care vor fi prezenti pe stadioanele pe care se vor disputa cele doua partide vor crea cu siguranta o atmosfera extraordinara si avem toate premisele ca si spectacolul din teren se va ridica la nivelul celui al fanilor din tribune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















