
Guvernul chinez dăduse un ultimatum până ieri noapte ca acei tibetani care au participat la revoltele de la sfârșitul săptămânii și care se predau pentru a oferi informații poliției vor fi iertați. Armata și poliția chineză au reușit să restabilească ordinea, dar cu ajutorul forței brute, imagini cu polițiști chinezi care băteau civili tibetani nevinovați făcând înconjurul lumii. Deși e evident că forțele de ordine au făcut victime, guvernatorul provinciei a declarat că doar 16 oameni au murit până acum, și aceia uciși de tibetanii revoltați, pe care i-a numit "bandiți'', deși printre ei erau foarte mulți călugări budiști, recunoscuți pentru blândețea lor. În același timp, guvernul tibetan în exil, care se găsește în India, a declarat că are informații că trupele chineze au ucis câteva sute de tibetani, iar adevărul e foarte greu de stabilit, deoarece China a blocat aproape total fluxul de informații din acea regiune. Tibetul, care pe vremuri făcea parte din Imperiul Chinez, a fost invadat și ocupat de China comunistă în 1950 și de atunci a fost supus unei politici de aculturalizare, ceva ce liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, numea "genocid cultural'', fără a reuși să scoată regiunea din sărăcie. Revoltele afectează grav imaginea Chinei, mai ales că anul acesta ea va găzdui probabil cel mai important eveniment din istoria ei – Olimpiada de la Beijing.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















