Home Știință Militanții șiiți au 72 de ore să se predea

Militanții șiiți au 72 de ore să se predea

DISTRIBUIŢI

Operațiunea de "re-impunere a ordinii" în orașele irakiene a ajuns într-o fază de ultimatumuri, după ce premierul Nuri al-Maliki le-a dat militanților șiiți, care controlează de facto multe din orașele irakiene, exact 72 de ore să depună armele sau să "suporte consecințele". Operațiunea a fost lansată în principal pentru a elimina puterea miliției lui Moqtada al-Sadr, denumită "Armata lui Mehdi", care practic se substituie autorității statului irakian în zonele unde are influență. Oficial, guvernul refuză să recunoască scopul real al operațiunii și declară doar că îi vizează pe aceia care nu respectă armistițiul declarat de al-Sadr, pentru a nu ajunge la o confruntare directă cu acesta, confruntare care ar arunca și mai mult țara în haos. Nici al-Sadr se pare că nu este deocamdată dispus la o confruntare deschisă și, oficial, a cerut adepților săi doar o campanie de "nesupunere civică", adică închiderea magazinelor și a școlilor. Principalele confruntări armate se desfășoară în orașul Basra, dar și în capitala Bagdad, iar bilanțul morților depășește până acum 60. În Capitală a fost atacată cu mortiere chiar Zona Verde, cartierul fortificat unde se găsesc ambasadele occidentale și sediile instituțiilor statului irakian, iar acest atac, în care au fost răniți trei americani, se pare că este tot opera Armatei lui Mehdi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.