Home Știință Sarkozy curtează Marea Britanie

Sarkozy curtează Marea Britanie

DISTRIBUIŢI

Președintele francez Nicholas Sarkozy se află într-o vizită de două zile în Marea Britanie, în cursul căreia încearcă să obțină sprijinul premierului britanic Gordon Brown atât pe domenii de interes comun, cum ar fi energia nucleară sau imigrația, cât și în două chestiuni foarte importante în planul lui Sarkozy de a crește substanțial influența Franței pe plan internațional. Astfel, Sarkozy vrea pe de o parte să creeze structuri de apărare europene, în special un staff militar al UE, pentru ca Europa să fie mult mai puțin dependentă de puterea militară a SUA și pentru asta desigur că are nevoie de sprijinul uneia din cele mai puternice state europene, Marea Britanie. Britanicii, care sunt cei mai apropiați aliați europeni ai americanilor, sunt totuși reticenți la o asemenea mutare importantă, mai ales că nu vor o depărtare prea mare de SUA și se pare că ar accepta doar crearea unui organism care să coordoneze acțiunile personalului civil al UE cu cele ale personalului militar al NATO. Cea de-a doua chestiune de care e interesat Sarkozy e revenirea Franței în structurile militare ale NATO, pe care le-a părăsit acum aproape 50 de ani și unde e interesată să revină pentru că a realizat că ar avea mai mult de câștigat. Cum Franța, din rațiuni de imagine, nu vrea să se întoarcă spășită, are nevoie să primească ceva avantaje de la NATO, iar pentru asta e necesar sprijinul Marii Britanii, plus că astfel e trimis încă un mesaj de apropiere către SUA, aliatul principal al Marii Britanii. Deja Franța și-a afirmat implicarea mai mare în proiectele NATO, prin decizia de a trimite încă 1.000 de militari francezi în Afganistan, ceea ce o ajută să-și îmbunătățească și relația cu SUA, completând țesătura de mișcări diplomatice abile ale lui Sarkozy.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.