
Diagnosticat cu un stricător de somn cancer de piele, faimosul Michael Jackson este mai nou îngrozit că o să îi cadă nasul; ceea ce nu-i împiedică pe cei ce-i stau în spate să-i împingă scaunul cu rotile într-un turneu mondial, din care nu se știe cåt de viu va mai ieși.
Oricum, dacă temerea fostului sexos i se va adeveri și nasul o să-i cadă, o să-i cadă atåt la propriu, cåt și la figurat, deoarece lungul acestui organ oricum nu și-l mai știa de mult. De ani buni, nasul său real trebuia calculat ca o medie între nasul inițial – borcănat și cu nări normale de negru, unde puteau fi ușor ascunse două nuci – și năsucul cårn final, rezultat în urma prelucrării prin așchiere, în care abia de încăpeau două gămălii de ac.
Un megastar; da, însă un megastar cu microminte. Un megastar cu microminte: asta a fost și a rămas Jackson, un negru care s-a lepădat de pigmentul repartizat din ceruri, fără să se gåndească la consecințele grave ce pot apărea, cum e cancerul de piele. Și, pentru a vedea că-i prețăluiesc inteligența la justa-i valoare, o să vă povestesc o pățanie de-a sa, petrecută în urmă cu vreun deceniu și jumătate, tot la Londra, acolo de unde pornește și turneul său mondial actual.
Pe scurt, într-un concert londonez, sexosul Michael i-a scos din pepenii calmului britanic pe spectatori, părăsind scena fără să apuce să cånte, sub o ploaie de capace de „Pepsi“. Cu minunatele sale lațe tremurånd în vånt, cu seducția la care arhitecții plasticieni au trudit de le-au ieșit ochii, megastarul a zbughit-o, renunțånd la celebrii săi pași dansanți, asemenea unui negru de altădată, fugit de pe plantația de bumbac sută la sută.
Vă întrebați, firește, prin ce străchini a călcat megastarul de a produs așa o reacție negativă la propria-i adresă. Simplu: la concert, a apărut pe scena în chip de Iisus Christos, însoțit de cåțiva colegi de inteligență, care simbolizau duzina de apostoli.
Nu-ți vine să-l iei de guler și să-i faci baie în agheazmă, cåt e el de megastar?
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















