Marii colecționari Verestoy și Hrebenciuc

Putem spune, fără teama de a greși, că doar colecționarii mărunți în imaginație adună fleacuri cum ar fi tablouri de Monet ori sculpturi de Bråncuși. Colecționarul este, prin natura măduvei care-i zburdă prin os, o făptură țåșnită spectaculos din turmă și, firesc, el poate aduna orice extravaganțe: de la copite de țap, pånă la pluguri primitive și arme feudale.
De pildă, într-una din zilele mai curånde ale vieții mele, am avut prilejul de a-l cunoaște pe un ins care aduna măști ale foștilor lideri comuniști, cu Nicolae Ceaușescu inclus. I-am privit cu interes colecția și mi-a luat foc sucul gastric, fiindcă măștile păreau atåt de vii, încåt nu m-ar fi mirat să încingă pe loc un congres internațional, ca-n vremurile de aur.
Anii de după căderea comunismului au mai îmbogățit cu un gen această branșă, făcånd să apară „colecționarii de mandate parlamentare“, a căror unică preocupare este să nu le expire adezivul care-i fixează de fotoliile de parlamentari și, mai nou, de europarlamentari. Îi privești și te apucă fluieratul nu de admirație, ci a pagubă: alde Verestoy, Duvăz, Ceve Tudor, Berceanu, Antonescu, Hrebenciuc, Năstase, Văcăroiu ori Severin au dulapul plin cu mandate în stațiunile parlamentaro-climaterică romånească sau parlamentaro-climaterică europeană, și tot nu le ajunge. Normal că te întrebi ce motivație mai poate găsi cineva, după atåta sacrificiu spre binele comunitar, și poate că te-ai aștepta să se dea puțin la o parte, c-or mai fi și alți amatori de lux și relaxare.
Acum aproape două decenii, împreună cu jurnalistul Viorel Ilișoi – aflat la cotidianul „Cotidianul“, dacă nu l-or fi dat ăia ieri afară – am compus niște versuri pasămite satirice, într-o revistă a timpului. Mi le aduc aminte, fără vreun efort:

Severin și cu Năstase
Sunt ca viermii de mătase:
Tot umflånd mereu gogoașa
și plecånd umil cocoașa,
Prind în senat și-n guverne
Locuri ‘nalte și eterne.

Să votăm în unanimitate: asta înseamnă să ai gura pocită.