Am fost acuzat, într-un mesaj postat la finele unui text de-al meu de pe net, că sunt un admirator al lui Cornel Nistorescu. Păi, o spun cu sinceritate, chiar sunt. Al scriitorului Nistorescu, fiindcă în rest nu mă interesează ce hram poartă. Dacă asta e o crimă, cer să fiu pedepsit cu toată severitatea pentru săvârșirea ei.
Recitesc uneori, cu secretă invidie, cărțile sale de reportaje, într-o încremenire de admirație, pe care doar textele lui Geo Bogza mi-o mai provoacă. „Păstrăvi în noaptea de revelion“, „Singurătate în dungi“ sau „În sare, totul devine etern“ sunt doar câteva mostre de scriitură ieșită parcă din pana unui maestru rus.
Talentul e însă un instrument gingaș, care necesită îngrijiri speciale pentru a-și împrăștia frumusețea, când are el chef. Nistorescu n-a avut răbdare cu talentul său, plasându-l neinspirat în presă. Pentru un scriitor, presa e bună, cu condiția să iasă la timp din procesul tehnologic al știrilor și anchetelor.
Dar textele de început ale lui Nistorescu rămân și, ca să nu se creadă că îl tămâiez gratuit, să aruncăm împreună o privire în plasa pescarului din reportajul „Portița“, publicat în volumul „Paradisul provizoriu“: „Deodată, dintr-o plasă, apare El, imens, calm, aproape nepăsător. Nisetrul, din familia prinților marini. Stă ca un prizonier demn, atât de demn încât nu încearcă nimic. Are peste un metru și jumătate. Din mijlocul puzderiei de stavrizi și hamsii, privește resemnat luceafărul dimineții. Stavrizii se agită, sar în aer, stropesc, seamănă cu niște copii intrați în panică. O clipă am impresia că Nisetrul își oprește ochii la mine, cu atâta indiferență, ca și cum n-aș exista. Când se mișcă, pare a o face doar pentru a le spune încetați, ce vă tot fâțâiți atâta, și se liniștește iar, cu ochii pironiți la Luceafăr“.
După cum se știe, Ion Cristoiu îl urăște sălbatic pe Cornel Nistorescu. Citind numai fragmentul de mai sus, devine lesne de înțeles de ce. Stavridul privește de jos în sus la Nisetru.
N-am niciun alt motiv să-l laud pe Nistorescu, în afara valorii sale literare. Acum câțiva ani, i-am trimis volumul meu de debut, „Garsonieră memorială confort trei“, rugându-l să îi semnaleze apariția în „Evenimentul Zilei“, condus de el pe atunci.
Bineînțeles că nu a făcut-o.
