Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a demarat miercuri o anchetă după ce mai mulți copii proveniți de la centrele de plasament internați la secția Pediatrie a Spitalului județean au fost legați de paturi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, procuror Victoria Mehedințu, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a înregistrat o cauză în urma sesizării Poliției municipiului Buzău.
„Este o sesizare din oficiu cu privire la infracțiunea de rele tratamente aplicate minorilor de către angajații secției de pediatrie a Spitalului județean Buzău căruia noi îi vom da curs“, a declarat pentru AGERPRES sursa citată.
Poliția municipiului Buzău a trecut marți la audierea a trei cadre medicale de la secția Pediatrie a Spitalului județean din Buzău, după ce cu o zi înainte mai mulți copii cu nevoi speciale, care provin din centre de plasament, au fost descoperiți de un post de televiziune local legați de paturi.
Parchetul este a cincea instituție, după Consiliul Județean, Direcția de Sănătate Publică, Direcția pentru Protecția Copilului și Inspectoratul de Poliție Județean care cercetează scandalul copiilor legați de paturi într-o secție de spital.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















