
Vizita foștilor președinți ai Statelor Unite, G. W. Bush și Bill Clinton, care a avut loc luni în Haiti, a fost primită în două moduri diferite de cetățenii acestei țări sărace. Atitudinea haitienilor față de Bush a fost una de dispreț, acesta fiind huiduit, în timp ce la polul opus s-a aflat Bill Clinton, a cărui vizită a fost ovaționată de mulțimea strånsă într-o tabără pentru refugiați.
Cei doi foști președinți americani au fost însărcinați de succesorul lor, B. Obama, să se ocupe de înființarea unui fond de colectare a ajutoarelor din SUA pentru victimele cutremurului devastator din 12 ianuarie.
În vreme ce Clinton, emisar special al ONU pentru Haiti, se află la cea de-a treia vizită în țara haitiană după catastrofă, Bush nu a călcat niciodată pe teritoriul acestui stat.
Pe parcursul vizitei, cei doi oficiali americani au trecut prin locurile în care trăiesc așa cum pot cei 600.000 de haitieni, pe care cutremurul i-a lăsat fără adăpost, și care au încercat să le explice lui Bush și lui Clinton cât își doresc să le schimbe condițiile de viață. O femeie chiar s-a agățat de brațul lui G. W. Bush pentru a-i spune că nu au suficiente alimente și că au numeroase probleme, însă fostul președinte american nu face nicio promisiune.
Aceeași țară, reacții diferite
Bill Clinton a fost asaltat într-un cort de mulțimea de haitieni care doreau să-și exprime doleanțele, busculada creată dând mari bătăi de cap gărzilor de corp ale acestuia. Totuși, fostul președinte al SUA iubește băile de mulțime și, deși nu se obosește să răspundă la toate întrebările, nu uită să zâmbească.
În timp ce Clinton a fost adulat de cei prezenți, Bush nu a avut parte de aceeași primire călduroasă, deși ambii sunt reprezentanți ai Americii. Un grup de manifestanți au scandat în cor „Jos Bush! Bine ați venit, președinte Clinton! El ni l-a readus pe președintele nostru (Aristide), înlăturat printr-un puci în 1991, în timpul administrației lui Bush tatăl“. Zeci de haitieni au profitat de vizită pentru a cere întoarcerea fostului președinte, Jean-Bertrand Aristide. Acesta se află în prezent exilat în Africa de Sud, după ce a fost înlăturat de la putere în 2004. În mediile populare haitiene se crede că plecarea lui Aristide a fost provocată de o rebeliune susținută de administrația lui G. W. Bush.
Pe de altă parte, trecerea actualului președinte haitian, Rene Preval, a fost ignorată sau criticată de compatrioții săi, care îi reproșează că este prea distant și că nu a venit în zonele sinistrate de la cutremur. Mai mult, la trecerea lui Clinton, Bush și Preval printr-o tabără din apropierea palatului prezidențial, un tånăr flutura o fotografie a lui Aristide și striga „Trăiască Titid“, porecla fostului președinte haitian. Un alt tânăr a susținut că toți acești vizitatori străini știu cum să rezolve problemele din Haiti și că își dorește ca țara sa să înceapă să semene cu New York.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















